Poziție publică asupra controlului produselor cu tutun – TOBACCOntrol

TOBACCOntrol

 

Consumul produselor din tutun reprezintă principala cauză a bolilor cronice netransmisibile care poate fi prevenită. Există dovezi științifice care demonstrează că reducerea numărului de persoane care fumează conduce la scăderea șanselor de  apariție a acestor boli.

România se situează pe locul 4, respectiv 7 în ceea ce privește numărul de copii de 13 ani, respectiv 15 ani, care fumează cel puţin o dată pe săptămână, un procent mult mai mare comparativ cu alte țări europene şi cu media europeană[1].

Îngrijorător este şi faptul că 38,6% dintre copiii cu vârste între 13 și 15 ani spun că au fumat cel puțin o dată[2] în viață, iar la 15-16 ani, 51,7% încercaseră un produs din tutun[3]. De remarcat este și faptul că 28% dintre cei cu vârsta între 13-15 ani afirmă că au testat prima țigară înainte de a împlini 10 ani.2

Aceste procente deosebit de crescute sunt determinate, în principal, de faptul că minorii au acces la produsele din tutun, în ciuda interdicției de vânzare și de distribuire gratuită a acestor produse. Copiii și adolescenții sunt expuși la acțiuni de promovare și publicitate în spațiile pe care le frecventează, produsele din tutun fiind prezentate în vecinătatea unor bunuri și alimente pe care aceștia le consumă în mod normal. Astfel, nu sunt asigurate drepturile copiilor și tinerilor prevăzute la articolele 17 (protecția față de orice mijloc de comunicare în masă care le poate fi dăunător), 19 (protecția față de orice formă de vătămare), 24 (dreptul la cea mai bună stare de sănătate) și 36 (protecția față de orice formă de exploatare) din Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului.

În acest context alarmant al creșterii consumului de tutun în rândul copiilor și adolescenților din România, Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), alături de cele 8 Asociații Locale membre, a organizat o campanie națională, TOBACCOntrol în perioada 25-31 martie. Prin această campanie, Federația s-a alăturat Asociației Generația România Sănătoasă 2035 și European Networking for Smoking and Tobacco Prevention, voci puternice în lupta împotriva fumatului. Rolul acestei campanii a fost de a informa populația despre riscurile la care se expune prin consumul de produse din tutun, dar și de a trage un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de copii cu vârsta între 13 și 15 ani care consumă tutun.

Ca viitori profesioniști din domeniul sănătății dorim să ne exprimăm îngrijorarea cu privire la numărul mare de consumatori de tutun în rândul tinerilor și cerem să se aplice măsurile legislative necesare care să îndepărteze orice sursă de publicitate și promovare pentru produsele din tutun. Ca organizație de tineret avem obligația morală de a avea grijă de generațiile următoare și de a lupta pentru îmbunătățirea sănătății populației. Considerăm că este nevoie de o consiliere pentru renunțarea la produsele din tutun, de aceea susținem și încurajăm specialiștii să ia măsuri în acest sens.

[1] Health Behaviour in School-Age Children (HBSC); World Health Organization 2016

[2] Global Youth Tobacco Survey (GYTS);  World Health Organization, Ministry of Health, 2017

[3] European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs Report (ESPAD); European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA), 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *