FASFR Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România

LSF Timișoara

logo lsft alb

LSFT

Liga Studenților Farmaciști din Timișoara

Despre Asociație

Motto: „Prescriem bucurie pentru studenție!”

Liga Studenților Farmaciști din Timișoara (LSFT)  este o organizaţie non-profit, non-guvernamentală, democrată și independentă care își desfășoară activitatea în cadrul Facultății de Farmacie din Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara, având ca scop reprezentarea studenților farmaciști, dar și educarea profesională a acestora pentru a-i pregăti pentru viitoarea profesie.

LSFT înfățișează o prezență de durată în cadrul voluntariatului fiind membru fondator al Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), membră a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și a Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT).

Activitățile noastre în cadrul organizației sunt orientate asupra formării voluntarilor prin implicare, motivaţie, perseverenţă, adaptare şi muncă în echipă. A fi membru LSFT aduce un plus pentru voluntari, de la activitățile non-formale orientate pe dezvoltarea personală și profesională, responsabilizare și până la descoperirea punctelor forte ale fiecăruia. Organizăm numeroase campanii și proiecte în special în domeniul sanătății publice și educației farmaceutice cu scopul de a oferi studenților șansa de a-și aprofunda cunoștințele teoretice și practice, dar și pentru a informa publicul larg cu privire la patologiile actuale și pentru promovarea prevenției.

Proiecte proprii

  • Comunicarea cu Pacientul

Este cel mai prestigios proiect marca LSFT al cărui concept îl reprezintă un workshop desfășurat pe o anumită tematică de sănătate prestabilită, precum și organizarea unui concurs în care are loc simularea unui dialog între farmacist și pacient, dând astfel un imbold fiecărui student de a avea curaj să-și descopere abilitățile necesare viitoarei profesii. Rolul pacienților va fi jucat de actorii de la teatrul studențesc Thespis iar cei mai buni „farmaciști” vor fi premiați.

  • Campania “Știați că..?”

O campanie desfășurată de către LSFT în mediul online, prin intermediul căreia împărtășim publicului larg curiozități conexe domeniului sănătății și nu numai, sperând că toate aceste informații să îmbunătățească bagajul cultural al fiecăruia și de ce nu, să îi fie de folos atunci când se așteaptă mai puțin.

  • LimoBar

Proiect personal având un stand cu limonadă organizat cu mult drag de către voluntarii LSFT, reprezentând o strângere de fonduri pe o durată de 2 zile, în scop caritabil. În schimbul unei limonade, doritorii au ocazia de a contribui printr-un gest mărunt la o cauză mare.

Contact

Facebook: facebook.com/lsftimisoara

E-mail: contact@lsft.ro

Instagram: instagram.com/lsftimisoara

Website: www.lsft.ro

Adresa: Piața Eftimie Murgu, nr.1, Timișoara, Timiș, România, 300041